21 de mașini abandonate, ridicate de pe străzile din Constanța

Domeniul public al municipiului Constanța a fost eliberat de 21 de vehicule abandonate sau fără stăpân, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii locali.

Potrivit reprezentanților Primăria Constanța, din cele 40 de vehicule pentru care primarul Vergil Chițac a semnat dispoziții de ridicare, 21 au fost transportate în parcul auto al municipalității de pe strada Câmpul cu Flori nr. 11. Dintre acestea, 15 erau abandonate, iar 6 fără stăpân.

Acțiunea a fost realizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Reprezentanții administrației locale au precizat că 19 proprietari s-au conformat somațiilor primite și au eliberat domeniul public sau au intrat în legalitate.

Autovehiculele ridicate au fost transportate în spațiul special amenajat al municipalității, iar proprietarii care doresc să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua în mod constant.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *