35 de medicamente noi, incluse pe listele compensate
Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională un ordin de ministru care prevede includerea a 35 de medicamente pe listele de compensate.
„Încrederea se câștigă prin fapte, nu prin vorbe. Am publicat ordinul care va permite accesul pacienților la noi tratamente compensate. Este o dovadă că facem exact ceea ce spunem”, a transmis ministrul Alexandru Rogobete.
Noile medicamente vor aduce soluții pentru pacienți diagnosticați cu boli grave, precum:
- cancer de prostată avansat, sensibil la hormoni;
- amiloidoză ereditară;
- colită ulcerativă activă și boală Crohn moderată până la severă, rezistente la tratamente convenționale;
- astm bronșic sever necontrolat;
- angioedem ereditar recurent (prevenirea episoadelor);
- leucemie limfocitară cronică (la pacienți cu deleția 17p sau mutația TP53, neeligibili pentru imunochimioterapie);
- mielom multiplu recidivat și refractar;
- infecția cu HIV-1 la copii.
Potrivit ministrului, măsura face parte dintr-un pachet mai amplu de reforme din sistemul sanitar, de la introducerea criteriilor de performanță pentru managerii de spitale și extinderea rețelei de tratament pentru accidente vasculare cerebrale, până la investițiile în infrastructură și digitalizare.
„Știu că încrederea nu se câștigă ușor. Știu că oamenii au fost dezamăgiți prea mult timp. Dar tocmai de aceea alegem să demonstrăm că reforma în sănătate nu este un slogan, ci o realitate care schimbă vieți”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul a mulțumit Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, precum și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, subliniind importanța parteneriatului transparent pentru a aduce beneficii pacienților și pentru a întări încrederea în sistemul de sănătate.