Situația traficului, în această dimineață

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteorologice.

Se circulă în condiții de iarnă, însă precipitațiile au scăzut în intensitate, în județele: Brașov, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova, Sibiu și Teleorman, carosabilul fiind parțial acoperit cu zăpadă.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile adiacente Capitalei A0, A1, A2 și A 3, sunt semnalate ninsori, cu depunere de zăpadă pe suprafața carosabilă.

S-a acționat pe timpul nopții cu utilaje și material antiderapant, nefiind semnalate pentru moment evenimente rutiere care să genereze restricții de trafic.

Se circulă în condiții de ceață pe multe artere rutiere din județele Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj și Mehedinți, vizibilitatea în trafic fiind redusă sub 200 metri și izolat sub 50 metri, ce poate favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *