FCSB îşi află astăzi adversara din optimile de finală ale UEFA Europa League
Campionii României au oferit o nouă seară de neuitat pentru suporteri, trecând fără drept de apel de PAOK, scor 2-0, după ce câștigaseră și manșa tur, de la Salonic, cu 2-1.
Meciul a fost dominat copios de roş-albaştrii, care, pe lângă cele două goluri, reușite de Cisotti (30) și Miculescu (81), au mai ratat câteva ocazii importante de a înscrie. De asemenea, un mare merit îl are și Ștefan Târnovanu, care a avut o paradă fabuloasă în prelungirile primei părți, la șutul lui Michailidis.
Roș-albaștrii s-au calificat, astfel, în optimile de finală ale UEFA Europa League, acolo unde îi vor întâlni fie pe nemții de la Eintracht Frankfurt, fie pe francezii de la Olympique Lyonnais. Tragerea la sorți va avea loc vineri, începând cu ora 14:00, la Nyon.
Odată cu această calificare, FCSB va ajunge la un număr total de cel puțin 20 de meciuri în cupele europene în acest sezon, depășind, astfel, propriul record de 18 meciuri, care datează din sezonul 2005-2006, când echipa a ajuns în semifinalele Cupei UEFA. Mai mult, este a patra calificare a echipei în optimile de finală ale UEFA Europa League în ultimii 20 de ani.
Campionii României nu au timp pentru a sărbători, deoarece duminică, tot pe National Arena, o vor găzdui pe Dinamo în Derby, care contează pentru etapa cu numărul 28 a Superligii.