Două mașini de lux, căutate de autoritățile din Germania și Canada, descoperite de polițiștii de frontieră!
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Calafat au oprit duminică pentru control, în parcarea din proximitatea Stației de Taxare a Podului Calafat-Vidin, un microbuz cu platformă, înmatriculat în Germania, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 38 de ani.
”În urma verificărilor efectuate prin intermediul aplicației eDAC, colegii noștri au constatat că autovehiculul transportat pe platformă figura în bazele de date cu alerta „obiect căutat pentru confiscare, emisă de către autoritățile din Germania.
În urma verificărilor specifice, colegii noştri au constatat că vehiculul figurează în bazele de date ca fiind furat, alertă introdusă de către autorităţile din Canada. Cu privire la aspectele constatate, conducătorul auto a declarat faptul că a cumpărat autoturismul în anul 2024, neavând cunoștință despre starea juridică a acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
Mașinile, în valoare totală de aproximativ 74.000 de euro, au fost indisponibilizate, în ambele cauze fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.