Șoferii ar putea scăpa de o amendă care ajunge și la 1.320 de lei
Veşti bune pentru şoferii uituci! Un proiect de lege depus în Parlament prevede că aceștia nu vor mai fi sancționați în situația în care sunt opriți de polițiști pentru control și nu au la ei permisul de conducere.
Documentul se află deja pe masa senatorilor. Șoferii trași pe dreapta vor prezenta actul de identitate și talonul, dar verificările privind permisul ar urma să se facă digital, direct în baza de date a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.
În prezent conducătorii auto care nu pot prezenta permisul în original se aleg cu o amendă ce variază între 990 de lei și 1.320 de lei.
„Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus”, stabilește ART. 35 (2), din legea 195/2002.
Sursa foto: bzi.ro