Noi percheziții în dosarele deschise pe numele lui Horațiu Potra și Călin Georgescu

Polițiștii efectuează noi percheziții în dosarele deschise pe numele lui Horațiu Potra și Călin Georgescu. Procurorii descind în două județe din țară: Argeș și Vâlcea. Se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public.

La această oră, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 4 percheziții domiciliare, în județele Argeș și Vâlcea, la domiciliile a două persoane fizice și sediile sociale și punctele de lucru a două societăți”, a transmis IGPR.

Activitățile au loc într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *