Constanța, în haine de sărbătoare! Ceremonie militară și religioasă, de Ziua Armatei Române
Vineri, 25 octombrie, Forțele Navale Române au sărbătorit Ziua Armatei României în garnizoanele București, Constanța, Brăila, Mangalia, Tulcea și Babadag, unde au organizat ceremonii militare și religioase pentru cinstirea memoriei eroilor Patriei.
Ceremonia de la Constanța a fost celebrată cu fast: muzică de fanfară, discursuri solemn susținute și momente de reculegere.
„Este Ziua Armatei Române, prilej cu care ne reamintim ce înseamnă loialitatea, spiritul de sacrificiu, puterea și onoarea, patriotismul și dragostea nemărginită față de țară. Am îmbrățișat mulți ani cariera militară și nu pot exprima în cuvinte cât de mult am învățat și ce oameni fantastici am cunoscut în tot acest timp. Îi salut cu respect și prietenie pe toți. La mulți ani!”, a declarat primarul Vergil Chițac, pe pagina de Facebook.
Ceremonia militară și religioasă s-a desfășurat la „Monumentul Victoriei” din Parcul Arheologic, începând cu ora 10.00. De la ora 19.00, militarii Forțelor Navale Române au defilat pe itinerariul Sala Sportului – Bulevardul Tomis – Strada Traian – Parcul Arheologic – Monumentul Victoriei.