DSVSA Constanța: Măsuri întreprinse în perioada Sărbătorilor Pascale
În scopul prevenirii apariţiei de toxiinfecţii alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice, Sărbătorilor Pascale Ortodoxe când se comercializează o cantitate mai mare de produse alimentare, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa va dispune măsuri specifice de monitorizare, supraveghere şi control sanitar veterinar a activităţilor de producere, depozitare, transport şi valorificare a cărnii de miel, ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, peştelui şi produselor din pescuit pe teritoriul Judeţului Constanţa.
În acest sens, în baza unui program stabilit de către Directorul executiv al D.S.V.S.A. Constanţa, în perioada 19.03.2025 – 19.04.2025 medicii veterinari cu atribuţiuni de control oficial din cadrul D.S.V.S.A. Constanţa precum şi medicii veterinari din cadrul C.S.V.S.A.O. vor efectua controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în piețele agro-alimentare, abatoarele și centrele de sacrificare cu activitate temporară, unitățile de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în unitățile de vânzare cu amănuntul și în unitățile de alimentație publică.
De asemenea, va fi asigurată permanenţa la nivelul D.S.V.S.A. Constanţa, C.S.V.S.A.O. inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică (conform tabel), afişându-se programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil precum şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.
Având în vedere că în mod specific există un interes crescut în perioada imediat următoare, pentru anumite categorii de produse de tipul cărnii de miel, ouălor, peștelui și produselor lactate proaspete D.S.V.S.A. face un apel către consumatori și îi roagă să achiziționeze produse alimentare doar din spații și unități supuse controlului sanitar veterinar, evitându-se astfel alimentele rezultate din activități clandestine, pentru care nu se cunoaște proveniența, condițiile de păstrare și manipulare.
Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea sanitară veterinară a pieţelor agroalimentare, în care producătorii particulari expun spre vânzare produse sau alimente de origine animală, vor interzice comercializarea produselor care nu sunt însoţite de documente care să ateste provenienţa şi a alimentelor, care în urma controlului sanitar veterinar au fost declarate necorespunzătoare.
Se interzice comercializarea produselor și alimentelor de origine animală și nonanimală în spații improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu este asigurată o temperatură și o stare de igienă corespunzătoare.
De asemenea, în vederea prevenirii propagării pestei porcine africane și a pestei micilor rumegătoare vor fi organizate controale oficiale în trafic cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța pentru verificarea modului de respectare de către operatorii din sectorul alimentar, a prevederilor legale aplicabile circulației porcinelor vii și a cărnii și produselor obținute din carnea de porc sau care conțin carne de porc. Controalele în trafic vor viza deopotrivă transporturile de miei, verificările având ca obiect condițiile de igienă, a dezinfecției și a documentelor de autorizare a mijloacelor auto sanitar veterinar utilizate pentru transportul acestor animale, documentele însoțitoare ale animalelor.
Neconformităţile sau abaterile de la legislaţia sanitară veterinară sesizate pot fi comunicate la numărul de telefon 0786/577.007, precum şi la numărul de telefon “Call Center” ANSVSA 0800.826.787.