Zi aglomerată pentru poliţişti! Au intervenit la peste 2400 de solicitări
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 10.500 de fapte contravenționale, iar 576 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 21 martie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 519 acțiuni și au intervenit la 2.467 de evenimente, dintre care 2.072 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 29 de persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 63 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 10.506 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.333.181 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 93 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 576 de permise de conducere, dintre care 183 pentru viteză și 27 pentru alcool.
De asemenea, au fost retrase 467 de certificate de înmatriculare.