În județul Constanța au fost sesizate 3 incidente în legătură cu procesul de votare

De la deschiderea urnelor în județul Constanța au fost sesizate trei incidente în legătură cu procesul de votare.

Astfel, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că reprezentații secției de votare nu i-ar permite să voteze cu pașaportul. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că bărbatul are domiciliul în România, prin urmare, potrivit legii, nu-și poate exercita dreptul la vot cu pașaportul, ci numai cu buletinul de identitate sau cartea de identitate. Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență 112.

Totodată, în cursul acestei dimineți, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la două secțiie de votare din municipiul Constanța, membrii secției de votare s-ar fi deplasat cu urna mobilă în vederea exercitării dreptului de vot de către cetățeni fără a fi însoțiți de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne.
În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru infracțiunea de nerespectarea regimului urnei de vot.

În județul Constanța sunt 1.849 de solicitări privind votul cu urna mobilă. Și-au exercitat dreptul de vot 45 de persoane aflate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *