Hagi: Avem nevoie de victorie cu UTA, ne-o dorim!

Farul va juca contra celor de la UTA, sâmbătă, de la 15:00, într-un duel ce face parte din cadrul rundei cu numărul 8 din play-out. Hagi speră la o victorie în ultimul meci de acasă din acest sezon.

„E ultimul meci acasă din acest sezon, sperăm să avem o evoluție foarte bună. Suntem într-un moment favorabil al rezultatelor (trei victorii și un egal în ultimele cinci meciuri), am marcat cele mai multe goluri în play-out.

Avem nevoie de victorie, ne-o dorim. Ultima impresie contează. Suntem conștienți că întâlnim o echipă puternică din toate punctele de vedere. Știe fotbal, și ofensiv, și defensiv. Dacă nu vom avea capacitatea să ne impunem, vom avea probleme. UTA are calitate și un antrenor foarte bun, ne cunoștem bine. Sperăm să câștigăm” , a declarat Gheorghe Hagi.

Farul Constanţa este pe locul 9, cu 30 de puncte. UTA este chiar deasupra liniei retrogradabile, pe locul 12, cu 27 de puncte.

SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *