Atenționare hidrologică în 15 județe: Cod Galben de viituri până vineri
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare hidrologică de Cod Galben care intră în vigoare în intervalul 05 iunie, ora 12:00 – 06 iunie, ora 09:00.
Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri ale debitelor și nivelurilor, care pot conduce la depășiri ale cotelor de atenție.
Atenționare vizează județele: Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Brașov, Covasna, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
Cele mai mari probabilități și intensități ale fenomenelor sunt prognozate pentru unele râuri mici din judeţele: Argeș, Dâmboviţa și Prahova, unde se recomandă o atenție sporită din partea autorităților locale și a cetățenilor.
În acest context, populația este rugată să evite deplasările în apropierea râurilor sau zonelor inundabile, să nu traverseze cursuri de apă învolburate și să-și protejeze bunurile.
Totodată, este esențială urmărirea permanentă a informațiilor transmise de autorități și cooperarea cu structurile de intervenție în caz de nevoie.