O alarmă de incendiu a fost declanșată la Unitatea 1 CNE Cernavodă!
Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 25 iunie, la Unitatea 1 a Centralei Nucleare Cernavodă, după ce în zona pavilionului administrativ 0, corp C, s-a declanșat alarma de incendiu.
Potrivit primelor informații, focul s-ar fi manifestat într-o cameră tehnică în care se aflau echipamente electrice, calculatoare, UPS-uri și alte instalații de infrastructură.
La fața locului a intervenit Detașamentul Special Cernavodă cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
ISU Dobrogea a transmis că situația este sub control:„Se mai simte un ușor miros de fum doar într-o cameră tehnică. În celelalte încăperi nu mai este fum, iar pericolul a fost eliminat. Nu există risc pentru centrală sau alte spații din apropiere.”