Percheziții în Moldova, într-un dosar de corupție electorală

Cu doar două zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, ofițerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurorii din Chişinău au efectuat percheziţii în mai multe localităţi din raioanele Ştefan Vodă, Anenii Noi, Chişinău, Rezina şi Orhei, în dosare privind cazuri de corupţie electorală.

Descinderile au avut loc vineri dimineață. „Potrivit materialelor administrate, 12 reprezentanţi ai unui partid politic sunt bănuiţi că ar fi oferit mijloace băneşti alegătorilor în vederea exercitării de către aceştia a drepturilor electorale în favoarea unui candidat înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidenţiale. Toate persoanele urmează a fi escortate la CNA pentru audieri”, au precizat oficialii CNA, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Maia Sandu acuza de curând că rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din Moldova, dar și cele ale referendumului pro UE au fost afectate de „fraude masive”.

Cursa pentru funcția de președinte al Republicii Moldova se va decide duminică, 3 noiembrie, între Maia Sandu și contracandidatul ei socialist, Alexandr Stoianoglo.

Sursa foto: Pressalert

ACTUALITATEPOLITICĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *