RAJA a oprit apa pe strada Soveja!

Pentru executarea lucrărilor în regim de urgență de înlocuire a conductei de alimentare cu apă aferentă punctului termic nr. 120, de pe strada Soveja nr. 66 (bl. O2) din municipiul Constanța., echipele RAJA vor  sista furnizarea apei potabile, miercuri – 9 iulie 2025.

Astfel, în intervalul orar 08.30 – 14.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de strada Soveja – bulevardul Tomis – strada Suceava – strada Adamclisi – strada Soveja, cu adiacentele acestuia și punctele termice aferente zonei, precum și Creșa nr. 1.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

După reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ”, transmite RAJA.

ANUNȚURI PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *