Bărbat de 27 de ani, reținut pentru mai multe furturi din locuințe în Medgidia

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Medgidia au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 27 de ani, bănuit de comiterea a trei infracțiuni de furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 14 spre 15 martie, acesta ar fi pătruns în locuința unei femei de 95 de ani din Medgidia, de unde ar fi sustras 72 de lei. Ulterior, în noaptea de 17 spre 18 martie, ar fi revenit în aceeași locuință, de unde ar fi furat o cartelă telefonică.

De asemenea, la data de 6 mai, bărbatul este suspectat că ar fi intrat în imobilul altei femei din municipiu, sustrăgând două televizoare. Tot el ar fi pătruns și pe 27 iunie în locuința unui bărbat din Medgidia, de unde ar fi furat o bicicletă și catalizatorul unui autoturism.

Suspectul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța. Astăzi, 9 iulie, acesta urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *