Situație îngrijorătoare în gestionarea deșeurilor: peste 72% ajung la groapa de gunoi

Garda Națională de Mediu (GNM) a tras un nou semnal de alarmă privind modul în care sunt gestionate deșeurile la nivel național. În urma unei ample acțiuni de control desfășurate în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, inspectorii GNM au constatat că peste 72% din totalul deșeurilor colectate în România ajung, netratate și nevalorificate, la gropile de gunoi, unde sunt adesea depozitate în condiții improprii.

În doar 9 zile, echipele de control au verificat toate depozitele de deșeuri clasa B din țară. În urma celor 47 de acțiuni de control în sistem încrucișat, au fost aplicate 31 de sancțiuni, în valoare totală de 1.840.000 de lei, pentru nereguli grave legate de lipsa tratării deșeurilor, depășirea capacităților autorizate, nerespectarea suprafețelor de depozitare și lipsa acoperirii acestora.

Concluziile Gărzii Naționale de Mediu

  • Majoritatea județelor nu dispun de infrastructură de tratare a deșeurilor;
  • România ar trebui cel puțin să dubleze cantitatea de deșeuri reciclate;
  • Problemele sunt sistemice, fiind constatate și în acțiunea similară din anul trecut;
  • Este nevoie urgentă de ajustări legislative și soluții integrate.

Comisarul General al GNM, Andrei Corlan, a subliniat că România trebuie să regândească urgent sistemul de gestionare a deșeurilor, să încurajeze reciclarea și să descurajeze depozitarea printr-o tarifare corectă și prin reforme legislative coerente.

Ce propune Garda Națională de Mediu

  • Stimularea valorificării prin mecanisme financiare și tarifare diferențiată;
  • Reformarea regimului de salubritate, cu atribuții clare pentru autoritățile locale și ADI-uri;
  • Introducerea unor praguri minime pentru expunerea la poluanți și monitorizarea poluării olfactive;
  • Creșterea frecvenței controalelor și digitalizarea completă a GNM începând cu 1 septembrie.

Instituția anunță că va continua acțiunile de control, iar datele colectate vor fi folosite ca bază pentru inițierea unor politici publice noi, menite să reducă impactul asupra mediului și să responsabilizeze toți actorii implicați în lanțul de gestionare a deșeurilor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *