Statul Major al Forțelor Naval cumpără trei remorchere maritime

Statul Major al Forțelor Navale (SMFN) a anunțat  semnarea cu o companie turcească a unui acord-cadru privind achiziționarea a trei remorchere maritime, în valoare de peste 149 milioane de lei.

‘Statul Major al Forțelor Navale, prin CN Romtehnica SA, și compania turcească Med Marine Kilavuzluk ve Römorkör Hizmelteri Inș. San. Ve Tic. A.Ș. au semnat recent acordul-cadru privind achiziția a trei remorchere maritime, în valoare de 149.241.075,00 lei fără TVA. Acordul-cadru, care prevede încheierea, ulterior, a unor contracte subsecvente, a fost atribuit companiei Med Marine în urma derulării unor proceduri de negociere, cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, și rămâne în vigoare timp de doi ani de la data semnării‘, reiese din comunicatul transmis de SMFN.

Potrivit sursei citate, termenul de livrare a remorcherelor este de maximum 24 de luni de la data efectivă a semnării fiecărui contract subsecvent la acordul-cadru.

Remorcherele maritime pot executa o paletă largă de misiuni, precum asigurarea manevrei de remorcaj și împingere a navelor în port, radă și în zona costieră, asigurarea manevrelor de legare a navelor în port, executarea manevrelor de însoțire, stingerea incendiilor de la bordul navelor, limitarea și neutralizarea poluării cu hidrocarburi, căutare-salvare pe mare, cercetare contra minelor în porturi și pe pasele de acces în porturile Constanța, Mangalia și Midia‘, se precizează în comunicat.

Foto cu rol ilustrativ

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *