SEAStreet – ediția a treia: teatrul iese în stradă în weekend
Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolelor include de doi ani, deja tradițional, un festival de teatru stradal, care are loc în ultimul weekend al lunii iulie. SEAStreet, ajuns anul acesta la a treia ediție, se va desfășura de vineri, 25 iulie, până duminică, 27 iulie, și aduce în Constanța spectacole de percuție, acrobație, marionete supradimensionate, dans, parade, clowni și altele.
Reprezentațiile se vor desfășura în șase locații din Constanța: Parcul Gării, Faleza Cazinoului Constanța, Piața Ovidiu, Bulevardul Tomis, Parcarea Portului Turistic Tomis – la Roată, și Parcul Arheologic.
Alături de Teatrul de Animație Țăndărică, care i-a fermecat pe copii în fiecare an cu „Freestyle Puppetry”, din România mai sunt invitate Asociația Asteria – care va prezenta spectacolul Naturaleza, și artista Ana Crăciun Lambru, actriță, păpușar și regizoare, care vine cu un Atelier de umbre estivale – Shadow Sea. De asemenea, Andrei Oțetaru – Oțet Light&Fire realizează un one man show de jonglerii cu echipamente de arte marțiale și cu flăcări, intitulat It’s Show Time!!!.
Din străinătate sunt invitate compania Omphaloz din Italia, companiile Kervan, Bivouac și Deus Ex Machina din Franța și Kalimba Batucada din Spania.