Cerșea în numele copiilor cu handicap! Atenție la astfel de scheme

În cursul zilei de miercuri, 30.07.2025, în jurul orelor 18:00, în urma unei sesizări telefonice, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța s-a deplasat în zona unui supermarket de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța.

La fața locului a fost identificată o persoană de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Bărbulești județul Ialomița, care avea asupra ei o mapă cu un tipizat format A4, cu scopul de a colecta fonduri pentru sprijinirea unei asociații caritabile. Întrebată de jandarmi despre activitatea desfășurată, femeia a menționat că dorește să strângă niște bani pentru mâncare.

În urma controlului corporal, asupra acesteia nu s-au găsit sume de bani, tânăra relatând faptul că nimeni nu a donat vreo sumă de bani, sumele menționate în tabel fiind trecute fictiv. Persoana în cauză a fost condusă la secția de poliție, pentru întocmirea documentelor de constatare și continuarea cercetărilor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *