Accidentul naval de la Sulina: Conducătorul ambarcațiunii, acuzat de ucidere din culpă

Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a preluat ancheta în cazul accidentului naval produs în data de 28 iulie 2025 în zona Golfului Musura, oraș Sulina, județul Tulcea, soldat cu moartea a patru persoane.

Potrivit unui comunicat oficial, în urma cercetărilor efectuate, la data de 30 iulie a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de I.C.A., conducătorul ambarcațiunii de agrement implicate în tragedie, sub acuzația de ucidere din culpă, conform art. 192 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal.

Totodată, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, inculpatul urmând să fie prezentat în fața unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar București, cu propunere de arestare preventivă.

Ancheta preliminară a stabilit că, în după-amiaza zilei de 28 iulie, în jurul orei 18:00, I.C.A. a plecat din Portul Sulina la bordul ambarcațiunii Corsar 850 Tour, având la bord 14 persoane – cu două peste limita legală admisă. În jurul orei 19:30, în zona Golfului Musura, în condiții meteo nefavorabile, ambarcațiunea s-a răsturnat. Incidentul s-a petrecut între digul de nord și epava „Turgut S”.

Printre abaterile reținute de procurori se numără:

  • supraîncărcarea ambarcațiunii, peste limita permisă de certificatul de agrement (12 persoane);
  • ignorarea avertismentelor privind vremea nefavorabilă;
  • pătrunderea în apele mării teritoriale, deși ambarcațiunea era autorizată doar pentru navigație interioară (categoria de proiectare tip „C”).

Autoritățile subliniază că punerea sub acuzare și măsurile preventive luate nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție, care rămâne valabil pe tot parcursul procedurilor judiciare.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *