Lando Norris câștigă cursa de sprint din Brazilia!

Weekend-ul de Formula 1 a debutat frumos în Brazilia, sâmbătă după-amiază, cu o cursă de sprint disputată până în ultimul tur, pe care Lando Norris (McLaren) a câștigat-o. Pe locul 2 a încheiat coechipierul său, australianul Oscar Piastri, în timp ce poziţia a treia a fost adjudecată de Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre.

Verstappen s-a luptat pentru podium cu monegascul Charles Leclerc (Ferrari), care a rezistat în mai multe rânduri atacurilor lansate de olandez. În cele din urmă, Verstappen a reușit să treacă. Cu puțin timp înainte de final, Oscar Piastri, aflat până la acel moment pe locul 1, i-a permis lui Norris să îl depășească, respectând ordinele primite de la echipă.

Calificările pentru cursa de duminică au loc sâmbătă, de la ora 20.00. Marele Premiu de la Interlagos începe duminică, la ora 19.00. Max Verstappen va avea o penalizare de 5 locuri pe grila de start, după ce a schimbat din nou motorul monopostului său.

Sursa foto: planetf1.com

SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *