Bulevardul Tomis devine pietonal în weekend: activități pentru toate vârstele și proiecții de film în aer liber
Bulevardul Tomis din Constanța își reia, și în acest sfârșit de săptămână, rolul de loc de promenadă pentru localnici și turiști. Porțiunea cuprinsă între Capitol și Miga devine pietonală, oferind un cadru prietenos pentru petrecerea timpului liber, cu activități pentru toate vârstele.
Sâmbătă, 9 august, între orele 17:00 și 20:30, Asociația „Împreună pentru Viitor Constanța” organizează activități educative și recreative dedicate copiilor și familiilor, în zona Tomis Clătite – bd. Tomis.
Duminică, 10 august, de la ora 19:00, Asociația SeaWave Culture Hub aduce în fața publicului cinefil proiecția filmului „Retreat Vama Veche”, care va avea loc în dreptul Muzeului de Artă, tot pe bulevardul Tomis.
Pentru buna desfășurare a evenimentelor și siguranța participanților, traficul rutier va fi restricționat între bd. Mamaia și bd. Ferdinand, de sâmbătă, 9 august, ora 06:00, până luni, 11 august, ora 00:00.
Pe durata restricțiilor, liniile de transport public 5-40, 2-43, 43M și 43C vor circula deviat, pe bd. Mamaia și str. Răscoala din 1907, cu opriri la Colegiul Pedagogic și Piața Unirii. Linia City Tour va fi redirecționată pe bd. Mamaia – str. I.Gh. Duca – bd. Ferdinand, după care va reveni pe traseul obișnuit.