Bolojan a solicitat tuturor miniștrilor să-și publice declarațiile de avere și de interese

Prim-ministrul României Ilie Bolojan a solicitat tuturor miniștrilor să transmită către Cancelaria Prim-Ministrului declarațiile de avere și de interese depuse după numirea în funcție, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului României.

De asemenea, premierul face apel către membrii cabinetului să publice aceste documente și pe paginile oficiale ale ministerelor pe care le conduc și să încurajeze aplicarea aceleiași măsuri și în cazul celorlalte persoane cu funcții de demnitate publică din instituțiile respective.

Această solicitare a premierului vine în contextul angajamentului Guvernului pentru transparență și integritate, asumat încă de la momentul învestirii de către Parlament.

Deși, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 29 mai 2025 s-a constatat că publicarea declarațiilor de avere și de interese, conform Legii nr. 176/ 2010, poate aduce atingere dreptului la viață intimă, familială și privată, prim-ministrul Ilie Bolojan consideră că existența unei obligații morale și politice prevalează în exercitarea unei funcții publice.

Sursaa foto: Libertatea

ACTUALITATEPOLITICĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *