Persoană salvată din mare la Costinești, în zona Obelisc
Intervenție de urgență pe litoral, în stațiunea Costinești. O persoană a fost scoasă din mare de salvamari, în zona Obelisc.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, echipajele de intervenție, fiind mobilizată șenilata Costinești și un echipaj SMURD B2 Costinești.
Persoanei i se acordă îngrijiri medicale la fața locului.
Update:
Victima, un bărbat de 45 de ani, este conștientă și a fost preluată de echipajul SMURD B2 Costinești pentru a fi transportată la spital pentru investigații suplimentare.

