RAJA oprește marți apa în localitățile Topraisar și Biruința

În vederea executării lucrărilor de reabilitare, prin efectuarea unui by-pass, la nivelul Stației de Pompare Biruința din județul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile marți – 26.08.2025, în intervalul orar 08:00 – 22:00.

Pe durata intervenției, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Biruința și Topraisar.

Investiția face parte din ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța în perioada 2014- 2020” –  Contractul de lucrări CL37 “Sistemul Regional Constanța. Obiectul: Aducțiune Gospodăria de Apă Constanta Sud – Tuzla – Gospodăria de Apa Eforie Sud; Aducțiune Eforie Sud – Gospodăria de Apă Tatlageac; Reabilitare Gospodărie de Apă Biruința; Reabilitare Gospodărie de Apă Eforie Sud; Alimentare cu apă Biruința și Topraisar (stație hidrofor)”. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 222 milioane lei cu TVA.

Rugăm utilizatorii afectați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistata alimentarea cu apă.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect, precum turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire”, transmite RAJA.

ANUNȚURI PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *