Ambasadorul Rusiei, chemat de urgență la MAE după incidentul cu drona
Din dispoziția ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat duminică, 14 septembrie 2025, la sediul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu încălcarea spațiului aerian al României de o dronă rusească în cursul zilei de 13 septembrie 2025.
Partea română a transmis protestul ferm față de acest act inacceptabil și iresponsabil, care reprezintă o violare a suveranității României. Astfel de situații recurente determină escaladarea și amplificarea amenințărilor la adresa situației de securitate regionale. S-a solicitat părții ruse să ia neîntârziat toate măsurile care se impun pentru a evita pe viitor încălcarea spațiului aerian al României.