Construcție ilegală într-o arie protejată, sancționată de Garda de Mediu Constanța

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Constanța, Agenției pentru Protecția Mediului și Poliției Locale Tuzla, au efectuat, încă din luna iunie 2025, mai multe controale în aria naturală protejată ROSPA0061 Lacul Techirghiol, în urma unor petiții privind ridicarea unei construcții în zonă.

Verificările au arătat că proprietarul unui teren a început edificarea unui lăcaș de cult fără a deține autorizațiile și avizele legale necesare. În consecință, acesta a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului asupra mediului și ale OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate.

Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 31.000 lei și s-a dispus o sancțiune complementară de desființare a construcției și readucerea terenului la starea inițială. Totodată, Garda de Mediu a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Cu toate acestea, lucrările nu au fost desființate și au continuat chiar și în prezent. Pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse, proprietarul a fost din nou sancționat, cu o amendă de 15.000 lei, iar Parchetul a fost informat pentru completarea dosarului penal.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *