Avarie RAJA pe strada Eliberării din Constanța: Mai multe străzi rămân fără apă până la ora 17:00
RAJA S.A. a anunțat o avarie survenită astăzi, 27 septembrie 2025, pe o conductă de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 150 mm, situată pe strada Eliberării nr. 19A, bl. IV 33, în municipiul Constanța.
Pentru remedierea situației, a fost necesară oprirea furnizării apei în intervalul orar 12:30 – 17:00.
Sunt afectați consumatorii din zona delimitată de străzile:
🔹 Eliberării
🔹 Dumitru Marinescu
🔹 Dreptății
🔹 Dezrobirii
Reprezentanții RAJA își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că echipele de intervenție lucrează intens pentru remedierea avariei și reluarea alimentării cu apă în cel mai scurt timp posibil.

