Întreruperi programate de energie electrică în județul Constanța – vineri, 10 octombrie
Rețele Electrice România a anunțat că a redus pe cât posibil durata întreruperilor programate pentru data de vineri, 10 octombrie 2025, în scopul minimizării disconfortului clienților. Aceste întreruperi sunt necesare pentru realizarea unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelelor de distribuție, în condiții de siguranță pentru consumatori și personalul de intervenție.
Potrivit companiei, lucrările vor afecta mai multe localități și zone din județul Constanța, după următorul program:
Costinești (inclusiv cartierul Schitu) – între orele 07:30 și 20:30. Se vor înregistra întreruperi de scurtă durată în intervalul menționat.
Constanța (zona Casa de Cultură) – între orele 08:00 și 16:00, fiind afectați agenți economici și clienți casnici din următoarele zone:
- aleea Daliei – blocurile L127, L128, L128A, L128B, L129, L130, L131
- aleea Nalbei – blocurile L108, L109, L110, L116, L117
- b-dul 1 Decembrie 1918 – blocurile L54, L56, L62, L89, L103, L66, L69, L78B
- zona Parc Țara Piticilor
- instituții afectate: Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea”, cabinete medicale, farmacii și societăți comerciale situate la parterul blocurilor.
Ostrov – între orele 08:30 și 16:30, inclusiv zona Regie (PTA Orange, SPA Ostrov, crama veche, crama nouă, fermele 3 și 4), Vama Ostrov, castelul de apă, atelierul mecanic, birourile Ostrovit și localitatea Almalău.
Gârliciu – între orele 09:00 și 17:00.
Năvodari – între orele 09:00 și 17:00, pe străzile Grădinilor, Muzicii, Viilor, Nucilor, Salciei, Frunzelor, Câmpului, D7, D9 și D10.
Tortoman – între orele 09:00 și 17:00, întreruperi de scurtă durată la ferma Stânga Tortoman.
Neptun – între orele 09:00 și 12:00, fiind afectați agenți economici precum restaurantul Clăbucet, hotelul Proton, restaurantul Mediteraneo, complexul Galerii Neptun, blocurile C9 și C10, spațiile comerciale și sediul Poștei din Neptun.
Rețele Electrice România precizează că toate lucrările sunt efectuate pentru îmbunătățirea calității serviciilor de distribuție a energiei electrice și că în caz de vreme nefavorabilă programul ar putea suferi modificări.

