Acțiuni ale polițiștilor în Constanța: amenzi de peste 5.000 de lei
Polițiștii din municipiul Constanța au continuat activitățile de prevenire a faptelor antisociale și de menținere a ordinii publice, desfășurând mai multe acțiuni punctuale în data de 8 octombrie.
Astfel, polițiștii Secției 3 au desfășurat o acțiune vizând prevenirea și combaterea comportamentelor antisociale. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei, toate în baza Legii 61/1991R, privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială.
Tot pe 8 octombrie, polițiștii Secției 4 au acționat pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Și în acest caz au fost aplicate 3 amenzi, în valoare totală de 1.500 de lei, pentru fapte sancționate de aceeași lege.
Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, au transmis reprezentanții Poliției Municipiului Constanța.

