România învinge Austria la ultima fază! Tricolorii rămân în cursa pentru locul doi

Naționala României a învins Austria cu 1-0, pe Arena Națională, într-un meci disputat duminică seară, în etapa a șasea din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Eroul serii a fost Virgil Ghiță, care a adus victoria „tricolorilor” în minutul 90+5.

Românii au dominat prima repriză la capitolul posesie (51%) și ocazii create, dar fără să trimită vreo minge pe spațiul porții. Valentin Mihăilă a ratat cea mai mare șansă a reprizei, după o execuție spectaculoasă din foarfecă. Austria a replicat o singură dată, fără emoții pentru portarul Ionuț Radu, iar la pauză scorul a rămas 0-0.

După reluare, austriecii au ieșit mai hotărâți și au ratat două mari ocazii prin Sabitzer (min. 49) și Laimer (min. 56), dar Radu a fost inspirat și a menținut poarta intactă. România a revenit în joc și a avut propriile momente bune: Mihăilă a trimis în bară, Dennis Man și Andrei Rațiu au fost și ei aproape de gol.

Selecționerul Mircea Lucescu a primit două vești proaste: Andrei Burcă a fost avertizat și va lipsi la confruntarea cu Bosnia, iar Mihai Popescu s-a accidentat în minutul 71, fiind înlocuit de Virgil Ghiță. Acesta avea însă să devină omul serii.

În prelungiri, la ultima fază, Ghiță a urcat în careu și a înscris cu o lovitură de cap perfect plasată, aducând o victorie uriașă pentru România.

În urma acestui succes, România urcă la 10 puncte și rămâne în lupta pentru locul doi, ocupat în prezent de Bosnia (13 puncte). Austria continuă să fie liderul grupei, cu 16 puncte. Toate cele trei echipe au câte șase meciuri disputate. Pentru calificare, tricolorii trebuie să câștige meciurile cu Bosnia și San Marino și să spere că Austria nu va pierde în fața Bosniei.

Sursă foto: Frf.ro

SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *