Exporturile României au crescut în septembrie, dar deficitul comercial s-a adâncit

România a continuat să înregistreze o creștere a schimburilor comerciale în luna septembrie 2025, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Exporturile au însumat 8,89 miliarde euro, iar importurile 11,38 miliarde euro, ceea ce a dus la un deficit comercial de 2,48 miliarde euro.

Comparativ cu luna septembrie 2024, exporturile au crescut cu 9,2%, iar importurile cu 6,2%.

În primele nouă luni ale anului, exporturile totale au ajuns la 72,17 miliarde euro, iar importurile la 96,66 miliarde euro, ambele în creștere cu 4,2% față de aceeași perioadă din 2024.
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) pentru perioada ianuarie – septembrie 2025 a fost de 24,49 miliarde euro, mai mare cu 1 miliard de euro față de anul precedent.

Cele mai importante grupe de produse în comerțul României au rămas mașinile și echipamentele de transport, care au reprezentat 46,4% din totalul exporturilor și 36,4% din totalul importurilor, urmate de alte produse manufacturate, cu ponderi de peste 27% la export și 28% la import.

Schimburile comerciale cu statele membre Uniunii Europene au reprezentat peste 70% din total, confirmând rolul esențial al pieței europene pentru economia românească.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *