Alarmă pe bd. Tomis: pompierii au spart ușa unui apartament după ce s-a simțit miros de fum
Echipajele de intervenție au fost alertate astăzi în municipiul Constanța, pe bulevardul Tomis nr. 232, bloc TD14, scara A, etajul 1, după ce a fost semnalată o persoană căzută în casă și miros puternic de fum provenit din apartament.
La fața locului au intervenit echipajele Detașamentului Fripis, cu 1 autospecială de stingere (ASAS), autoscară, echipaj de descarcerare și SMURD B, pentru a pătrunde în locuință și a acorda ajutor victimei.
Intervenția este în desfășurare, iar salvatorii verifică atât starea persoanei, cât și sursa fumului, pentru a preveni orice pericol.

