Bărbat reținut după un furt comis într-un magazin din Constanța

Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru complicitate la furt calificat, după ce mai multe persoane au pătruns într-un magazin din municipiul Constanța și au furat diverse bunuri, părăsind apoi locul faptei cu un autoturism. Incidentul a fost sesizat pe 2 decembrie, în jurul orei 18.00, de managerul societății comerciale.

Polițiștii Secției 3 au demarat imediat verificările, iar în scurt timp au depistat în trafic autoturismul implicat, la volanul căruia se afla bărbatul de 35 de ani. În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Potrivit anchetatorilor: „Astăzi, cel în cauză urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța pentru dispunerea măsurilor preventive din competență.”

Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea măsurilor legale ce se impun.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *