Atenție! Se oprește apa în Valu lui Traian din cauza lucrărilor la rețeaua electrică
RAJA anunță că, marți, 16 decembrie 2025, alimentarea cu apă potabilă este afectată în localitatea Valu lui Traian din cauza unor lucrări programate ale furnizorului de energie electrică. Intervențiile au loc la nivelul rețelei de alimentare cu energie, în intervalul orar 09:00 – 17:00.
În acest interval, la Sursa de Apă Puț 4 se pot înregistra fluctuații de tensiune, care afectează funcționarea sistemelor de pompare. Din acest motiv, în zona C a localității Valu lui Traian, apa poate avea presiune scăzută sau poate lipsi complet, în funcție de durata și frecvența întreruperilor de curent.
Reprezentanții RAJA precizează că reluarea furnizării apei se va face imediat ce problemele din alimentarea cu energie electrică vor fi remediate, iar sistemele vor funcționa la parametri normali.
Abonații sunt sfătuiți să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic. După reluarea alimentării, apa poate prezenta temporar modificări de calitate, precum turbiditate sau culoare, fiind recomandată utilizarea acesteia doar în scopuri menajere până la limpezire.

