Educație pentru sănătate în școli: Guvernul vizează prevenția, alimentația corectă și sănătatea mintală
Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării au demarat un proces comun pentru dezvoltarea unor programe de educație pentru sănătate, care vor fi implementate la nivel național. Inițiativa vizează nu doar prevenția și vaccinarea, ci și promovarea unei alimentații corecte, cu scopul reducerii ratei de obezitate din România.
Anunțul a fost făcut vineri de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Madrid.
„Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Educației au început un astfel de demers pentru realizarea unor programe de educație pentru sănătate. Pe lângă componenta de prevenție, pe lângă componenta de igienă stomatologică, de exemplu, vaccinare și toate celelalte conduite preventive se va discuta și se va aborda inclusiv zona de alimentație, în special o alimentație corectă, care să reducă gradul de obezitate care există în România”, a declarat ministrul Sănătății.
Modelul spaniol, sursă de inspirație pentru România
Alexandru Rogobete a subliniat că modelul aplicat în Spania în domeniul sănătății mintale ar putea fi implementat cu ușurință și în România, în special în ceea ce privește modul de organizare a tratamentelor medicale.
„Se încearcă pe cât de mult posibil ca tratamentele să fie realizate în regim de spitalizare de zi și în regim de ambulatoriu de specialitate iar internările în spitalizare continuă se realizează doar dacă este necesar. Practic, se face un efort deosebit în reducerea timpilor de internare și orientarea pacientului către spitalizare de zi și ambulatoriu de specialitate”, a explicat ministrul.
Oficialul român a mai precizat că Spania are o componentă solidă de protecție socială dedicată pacienților cu afecțiuni din sfera sănătății mintale, aspect care ar putea fi adaptat și integrat în politicile publice din România.
Strategie națională pentru sănătatea mintală
În acest context, ministrul Sănătății a anunțat că la nivelul instituției va fi constituit un grup de lucru care va avea ca obiectiv punerea în aplicare a strategiei naționale pentru pacienții cu afecțiuni de sănătate mintală, un domeniu considerat prioritar de autorități.

