Protest spontan la Rafinăria Petromidia. Angajații cer creșteri salariale
Zeci de angajați ai Rafinăriei Petromidia din Năvodari au declanșat vineri dimineață un protest spontan, nemulțumiți de oferta înaintată de conducere în cadrul negocierilor salariale. Oamenii s-au adunat în zona clădirilor administrative, pentru a-și exprima dezacordul față de modul în care evoluează discuțiile privind veniturile.
Protestul a început încă din primele ore ale zilei, iar numărul participanților este așteptat să crească, pe măsură ce angajați din alte ture se alătură acțiunii. Până în acest moment, nu au fost semnalate incidente, iar activitatea rafinăriei se desfășoară în continuare, fără perturbări majore.
Angajații reclamă faptul că oferta prezentată de conducere nu prevede majorări salariale, ci doar acordarea unor bonusuri, variantă considerată insuficientă în contextul actual. Negocierile sunt în continuare în desfășurare, fiind programate noi discuții între reprezentanții salariaților și cei ai companiei pe parcursul zilei.
În lipsa unui acord privind creșterile salariale, protestatarii iau în calcul continuarea acțiunilor de nemulțumire.

