Autoturism furat din Marea Britanie, depistat la PTF Stânca
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări într-un caz care vizează tentativa de scoatere din țară a unui autoturism furat, semnalat de autoritățile din Marea Britanie.
Incidentul a avut loc la data de 2 februarie, în jurul orei 17.00, când, pentru efectuarea formalităților de control la ieșirea din România, s-a prezentat un cetățean român, în vârstă de 32 de ani. Acesta se afla în calitate de pasager într-o autoutilitară cu platformă, pe care era transportat un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.
La controlul de frontieră, bărbatul a declarat că nu a reușit să finalizeze transferul de proprietate al autoturismului și a prezentat un certificat de înmatriculare emis de autoritățile britanice. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca fiind furat, alerta fiind emisă de autoritățile britanice chiar în aceeași zi.
Ulterior, bărbatul a declarat că ar fi achiziționat autoturismul din România, de la un cetățean din județul Vâlcea, pentru suma de 6.700 de euro, și intenționa să îl transporte în Ucraina, pentru a fi vopsit la un cost mai redus, urmând ruta Moldova – Ucraina. Acesta a susținut, totodată, că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul era furat.
În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun. Autoturismul, evaluat la aproximativ 125.000 de lei, a fost indisponibilizat pentru continuarea investigațiilor.

