Scapă responsabil de lucrurile vechi! Containere pentru deșeuri voluminoase în Constanța

Polaris M Holding anunță amplasarea containerelor verzi destinate colectării deșeurilor voluminoase, în perioada 9 – 14 februarie, în două zone din municipiul Constanța.

Astfel, constănțenii pot scăpa responsabil de obiectele voluminoase de care nu mai au nevoie în următoarele locații:

  • Strada Dumbrăveni, cartier Palazu Mare
  • Strada Krakovia, colț cu strada Napoli, cartier Tomis Plus

Ce tipuri de deșeuri pot fi depozitate:

  • mobilier vechi sau deteriorat (canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși);
  • calorifere și obiecte de uz sanitar;
  • mochete.

Ce NU poate fi depozitat:

  • deșeuri menajere;
  • deșeuri provenite din construcții sau demolări;
  • deșeuri de echipamente electrice și electronice;
  • deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă).

Pentru persoanele care nu pot ajunge în această perioadă, Polaris M Holding reamintește că deșeurile voluminoase pot fi duse oricând la Centrul de Colectare de pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 290A, deschis de luni până sâmbătă, între orele 07:00 – 19:00. Informații suplimentare: 0723 372 163.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *