Motoare de bărci furate din Suedia și Norvegia, recuperate de polițiștii de frontieră. Valoarea depășește un milion de lei

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au predat 22 de motoare de ambarcațiuni furate din Suedia și Norvegia, bunuri evaluate la peste un milion de lei, către o companie specializată mandatată de proprietari pentru a le transporta înapoi în țările de origine.

Predarea bunurilor a avut loc la data de 11 martie 2026, motoarele fiind restituite pe bază de ordonanță, în cadrul unor dosare penale instrumentate de polițiștii de frontieră. Acestea urmează să fie transportate către Göteborg, unde vor fi preluate de autoritățile competente și de reprezentanții proprietarilor.

Motoarele au fost identificate în zona Deltei Dunării, în urma unor investigații complexe desfășurate în ultimii ani, care vizează furturile de motoare de ambarcațiuni, un fenomen infracțional cu caracter transfrontalier.

Anchetatorii au analizat seriile de identificare, caracteristicile tehnice și documentele aferente, utilizând inclusiv baze de date internaționale și schimburi de informații cu autorități din alte state. În unele cazuri, proveniența bunurilor a fost stabilită datorită modificărilor aduse seriilor de identificare sau neconcordanțelor dintre caracteristicile tehnice și anul de fabricație.

Motoarele recuperate au puteri cuprinse între 30 și 150 de cai putere, iar valoarea totală a acestora este estimată la peste un milion de lei.

Reprezentanții Gărzii de Coastă precizează că rezultatele au fost posibile datorită cooperării internaționale cu autorități și specialiști din Germania, Olanda, Suedia și Norvegia, dar și participării polițiștilor români la programe de instruire și schimb de experiență în mai multe state europene.

Cele 22 de motoare restituite se adaugă altor 23 de motoare de ambarcațiuni furate din aceleași state, care au fost identificate și returnate proprietarilor în cursul anului trecut.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *