Razie pe autostrăzi: peste 3.000 de amenzi într-o săptămână. 135 de șoferi au rămas fără permis
Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 3.000 de sancțiuni contravenționale în doar o săptămână, în cadrul unor acțiuni desfășurate pentru prevenirea accidentelor și menținerea fluenței traficului, potrivit datelor transmise de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
În perioada 2 – 8 martie, oamenii legii au aplicat 3.079 de amenzi pentru diferite abateri constatate în trafic.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale, respectiv 552 de cazuri, dar și pentru nefolosirea centurii de siguranță, unde au fost aplicate 325 de sancțiuni.
De asemenea, polițiștii au sancționat 67 de șoferi pentru defecțiuni tehnice ale vehiculelor, 48 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice, dar și 204 cazuri privind nerespectarea regulilor referitoare la perioadele de conducere, pauzele și odihna conducătorilor auto, precum și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Totodată, au fost aplicate 35 de sancțiuni pentru staționarea pe banda de urgență și 15 pentru depășire neregulamentară.
Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus reținerea a 135 de permise de conducere, dintre care 44 pentru depășirea vitezei legale, și retragerea a 230 de certificate de înmatriculare.
În urma controalelor desfășurate pe autostrăzi, polițiștii au constatat și 12 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

