Percheziții de amploare în toată țara: zeci de grupări de criminalitate organizată, vizate de anchetatori

În perioada 6 – 19 martie 2026, polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii DIICOT, au desfășurat o amplă serie de acțiuni pentru destructurarea grupurilor infracționale.

Potrivit datelor oficiale, au fost organizate 78 de acțiuni operative, dintre care 33 de amploare, vizând infracțiuni precum traficul și consumul ilicit de droguri, traficul de persoane, criminalitatea informatică și spălarea de bani.

În cadrul intervențiilor, au fost efectuate 270 de percheziții domiciliare și 18 acțiuni de prindere în flagrant delict, fiind puse în aplicare 194 de mandate de aducere.

Anchetatorii au dispus:
– 92 de ordonanțe de reținere;
– 66 de mandate de arestare preventivă;
– măsura controlului judiciar pentru 7 persoane.

În urma descinderilor, oamenii legii au confiscat cantități importante de substanțe interzise, printre care aproximativ 37,5 kilograme de canabis, 1,5 kilograme de cocaină, dar și peste 31 de kilograme de alte substanțe psihoactive și mii de comprimate.

De asemenea, au fost ridicate peste 3,7 milioane de țigarete, grindere, cântare de precizie, dar și arme neletale și muniție.

Autoritățile au indisponibilizat și bunuri importante, printre care autoturisme, sute de telefoane mobile, sisteme informatice, medii de stocare, precum și sume considerabile de bani, inclusiv valută și monedă falsificată.

La acțiuni au participat și luptători ai Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, alături de polițiști din cadrul inspectoratelor județene și jandarmi.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *