Vreme severă: ploi torențiale, viscol și strat de zăpadă la peste 1600 m

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de tip Cod galben, valabilă în intervalul 29 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00, pentru mai multe regiuni ale țării.

Potrivit meteorologilor, în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, precum și în sud-estul Transilvaniei, sunt așteptate precipitații însemnate cantitativ.

La munte, vremea se va răci accentuat, iar precipitațiile vor fi mixte. La altitudini de peste 1600 de metri, în Carpații Meridionali și Orientali, ploile se vor transforma în ninsoare, fiind prognozată depunerea unui strat de zăpadă consistent, cu grosimi medii de 10 până la 20 de centimetri.

În aceste zone montane, vântul va sufla cu putere, atingând rafale de 60–70 km/h, ceea ce va determina apariția fenomenului de viscol.

Cantitățile de apă estimate vor ajunge, până la finalul intervalului, la 25–30 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp.

Meteorologii mai avertizează că, temporar, vor fi intensificări ale vântului și în estul și sud-vestul țării, cu viteze de 40–50 km/h.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *