Pensiile vor fi plătite mai devreme în aprilie 2026, înainte de Paște
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale anunță devansarea calendarului de plată a pensiilor pentru luna aprilie 2026, în contextul Sărbătorilor Pascale.
Potrivit instituției, Casa Națională de Pensii Publice a luat toate măsurile necesare pentru ca pensiile și indemnizațiile să fie achitate în avans, astfel încât beneficiarii să își poată primi banii înainte de Paște.
Astfel, pensiile distribuite prin Poștă vor ajunge la beneficiari până cel târziu pe 9 aprilie, iar pentru cei care primesc banii în cont, sumele vor fi virate pe 8 aprilie.
În acest sens, au fost transmise notificări către Poșta Română și către instituțiile bancare partenere pentru a asigura respectarea noului calendar.
În ceea ce privește ajutoarele financiare one-off, acestea nu vor fi acordate în luna aprilie. Reprezentanții CNPP precizează că plata lor este prevăzută în legea bugetului asigurărilor sociale pe 2026, însă actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională.
În aceste condiții, ajutoarele ar urma să fie acordate în luna mai, după clarificarea situației legislative.

