Bunuri contrafăcute de peste 200.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Garda de Coastă au descoperit, în urma unor controale desfășurate în județul Constanța, mai multe bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală estimată la aproximativ 207.000 de lei.

Prima acțiune a avut loc în data de 2 aprilie 2026, când polițiștii din cadrul Grupului de Nave Mangalia au oprit, pe DN 39, un autovehicul care circula pe ruta Turcia–România. În urma verificărilor, au fost identificate 179 de articole de îmbrăcăminte și 159 de parfumuri purtând însemnele unor mărci cunoscute, suspecte de contrafacere, evaluate la aproximativ 169.000 de lei. Bunurile aparțineau unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru comercializarea acestora.

În aceeași zi, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Constanța Sud și inspectori vamali de la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud-Agigea a verificat un container sosit din China, destinat unei firme din Republica Moldova.
În interiorul acestuia au fost descoperite 1.536 de jucării, de asemenea susceptibile a încălca drepturile de proprietate intelectuală ale unor mărci, cu o valoare estimată de aproximativ 38.000 de lei.

În ambele cazuri, bunurile au fost ridicate în vederea expertizării, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru punerea în circulație a unor produse care poartă mărci identice sau similare cu cele înregistrate, fapt ce poate prejudicia titularii de drepturi.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *