Incendiu într-un apartament din Tulcea: două persoane au murit intoxicate cu fum
Două persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din Tulcea, în cursul nopții trecute.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta Tulcea, alarma a fost dată printr-un apel la 112, după ce un cetățean a observat că iese fum dintr-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Neptun.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea, cu echipe de stingere și salvare. Din primele informații, exista posibilitatea ca în locuință să se afle două persoane.
Salvatorii au pătruns rapid în apartament, unde au găsit două victime inconștiente – o femeie de 89 de ani și un bărbat de 57 de ani, mamă și fiu. Acestea au fost evacuate din locuință, iar echipajele medicale SAJ și SMURD au început imediat manevrele de resuscitare.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, medicii au declarat decesul ambelor persoane.
În paralel, pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, care se manifesta la materiale plastice, cu degajări mari de fum. Flăcările au fost lichidate rapid, fiind eliminat riscul de extindere la celelalte apartamente din imobil.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un cablu electric defect.
Pompierii atrag atenția asupra pericolului reprezentat de instalațiile electrice improvizate sau defecte și recomandă utilizarea doar a echipamentelor conforme, evitarea suprasolicitării prizelor și verificarea periodică a instalațiilor electrice, pentru a preveni tragedii similare.

