Furtunile au făcut ravagii în țară: o persoană decedată, zeci de răniți și mii de oameni fără curent
Fenomenele meteorologice severe din intervalul 26 aprilie, ora 08:00 – 27 aprilie, ora 08:00, au produs efecte semnificative în 72 de localități din 18 județe, dar și în București.
Vântul puternic a provocat pagube importante, iar echipele de intervenție au acționat continuu pentru limitarea efectelor. Pompierii au intervenit la 99 de imobile afectate, dintre care 78 de acoperișuri de bloc, 15 de locuințe și 6 aparținând operatorilor economici.
Totodată, au fost degajați 106 arbori și 18 stâlpi de electricitate prăbușiți, iar 15 autoturisme au fost avariate.
Peste 35.000 de consumatori fără curent
În urma furtunilor, 138 de localități din mai multe județe au rămas fără energie electrică, fiind afectați peste 35.000 de consumatori. Autoritățile au anunțat că, în prezent, alimentarea a fost reluată integral.
Victime în mai multe zone din țară
Cel mai grav incident a avut loc în Huși, județul Vaslui, unde un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un acoperiș smuls de vânt.
Alte incidente s-au înregistrat în:
– Târgu Frumos – un bărbat rănit de o creangă, transportat la spital
– Timișoara – o femeie rănită după ce a fost lovită de o creangă
– București – un bărbat rănit în Parcul IOR, după căderea unei crengi
– Localitatea Furnicari (județul Bacău) – un copac a căzut peste un autoturism aflat în mers, însă șoferul a scăpat fără răni
Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în județele Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, unde pompierii au acționat pentru îndepărtarea arborilor căzuți și a elementelor de construcție dislocate.
Autoritățile precizează că echipele operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit coordonat pentru protejarea populației și limitarea pagubelor, monitorizând permanent situația din teren.

