Produse ”fake”, descoperite în două autocare pe DN39.

Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au descoperit, în urma unui control efectuat pe DN39, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, aflate în două autocare care efectuau transport regulat de persoane pe ruta Turcia – România.

Controlul a avut loc în data de 29 aprilie 2026.

În urma verificărilor, au fost identificate 300 de produse – articole vestimentare, produse de marochinărie și parfumuri – care purtau însemnele unor mărci cunoscute.

Bunurile se aflau în posesia a doi cetățeni români, care, potrivit autorităților, nu dețineau documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.

Marfă ridicată pentru cercetări

Valoarea totală a produselor este estimată la aproximativ 190.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri originale.

Toate produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează verificări pentru punerea în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu unele înregistrate.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *